Dializa peritoneală este o metodă de epurare a săngelui ce folosește membrana peritoneală, situate la nivelul cavității abdominale, fără a fi nevoie să circulați sângele printr-un aparat și o puteți face acasă.

Vă vom oferi o instruire complete, arătându-vă cum să vă conectați și să vă deconectați de la aparat, să faceți schimburi de lichide, să identificați și să faceți față oricăror probleme. De îndată ce vă simțiți încrezator că puteți începe dializa acasă, vom aranja să vi se livreze regulat toate consumabilele necesare.

DP: procesul

La fel ca în cazul hemodializei este necesar crearea unei căi de acces care constă în inserarea unui cateter prin peretele abdominal, în cavitatea abdominală. Aceasta se face de către un chirurg sau un nefrolog sub anestezie generală sau locală. Cateterul rămâne în poziție permanentă, cu o mică parte care iese din piele pentru conectarea la pungile din care va fi perfuzat și îndepărtat lichidul. Vi se va arăta cum să păstrați cateterul și locul de inserție curat, deoarece este vital pentru a evita infecția.

În fiecare ciclu de tratament, veți folosi cateterul pentru a perfuza o soluție sterilă de dializă în abdomen. Lichidul va rămâne acolo timp de 4-12 ore și va trebui să repetați acest proces de 3-5 ori pe zi, un proces numit dializă peritoneală continuă ambulatorie (DPCA) sau se poate face peste noapte cu ajutorul unui aparat, un proces numit dializă peritoneală automată (DPA).

Motivul pentru care apa este îndepărtată din sânge în acest fel este că lichidul de dializă are o concentrație mare de glucoză, iar aceasta scoate apă din sânge prin propria membrană peritoneală. Acest proces se numește „ultrafiltrare”. Odată ce acest lucru a avut loc, atunci când fluidul este drenat, ia cu sine produșii reziduali și excesul de apă din corp.

Peritoneal-Dialysis---man-with-stopwatch.jpg

Care este diferența dintre DPCA și DPA?

Atât DPCA, cât și DPA se fac acasă sau într-un loc la alegere. În situați în care v-ați însuțit tehnica efectuări schimburilor și nu întâmpinați probleme, veți avea nevoie doar de efectuarea inserției cateterului peritoneal și un control de rutina.

DPCA implică 3-5 schimburi de lichide în fiecare zi, în timp ce tratamentul DPA se face peste noapte. Un avantaj al ambelor metode de dializă peritoneală (DPCA și DPA) este că pot ajuta la conservarea funcții renale reziduale

În DPCA, aproximativ 2 litri de soluție de dializă sunt perfuzați în abdomen prin cateter. După 4-12 ore („timpul de staționare”), acest fluid, care conține produși reziduali și exces de apă, este drenat pentru eliminare și o nouă soluție sterilă perfuzată în abdomen. Acest „schimb” folosește în principal gravitația și durează 20-40 de minute, de 3-5 ori pe zi. În toate celelalte momente vă puteți deplasa normal, permițându-vă să lucrați, să studiați, să faceți mișcare sau să călătoriți.

DPA urmează aceleași principii de bază ca și DPCA, dar schimburile au loc cu ajutorul unui apparat, în mod ciclic, în timp ce dormiți. Acesta poate fi un avantaj deoarece vă permite să vă desfășurați orice tip de activitate în timpul zilei. Acomodarea cu această tehnică durează aproximativ 10 zile.

Aparatul măsoară atent şi automat volumul de lichide necesar pentru fiecare schimb şi durata de timp pentru alimentare, staţionare şi drenare şi vă ajută să se realizeze eliminarea reziduurilor şi a excesului de apă din corpul dumneavoastră pe o perioadă de 8-10 ore. Chiar înainte de a vă deconecta de la aparat dimineața, puteți perfuza o soluție de „ultimă umplere” care rămâne în cavitatea abdominală în timpul zilei, posibil necesitând un schimb suplimentar înainte de dializa peste noapte.

Dispozitivul DPA are dimensiunea unei valize mici și este ușor de transportat. Aparatul este conceput să se adapteze tipului dumneavoastră de somn și puteți întrerupe tratamentul dacă trebuie să vă ridicați din pat în timpul nopții.

Aparatele DPA mai noi au carduri de date programabile care conțin detalii de tratament prescrise și care pot capta date din fiecare sesiune de dializă. Diaverum le oferă în prezent pacienților din Marea Britanie și Germania.

La fel ca în cazul DPCA, este nevoie de spațiu dedicat acasă pentru stocarea dispozitivului DPA și a consumabilelor pentru dializă.

 

Mai multe informații

Transplantul de rinichi
Transplantul de rinichi este o opțiune de tratament a bolii cronice de rinichi
d.HOLIDAY
Permite pacienților să ducă o viață împlinită
Hemodializa: procesul
Hemodializa elimină substanțele toxice care s-au acumulat în sânge, ca urmare a insuficienței renale