Nu-i așa că viața e minunată? Aș vrea să încep în acest fel, pentru că simt că sunt o persoană foarte norocoasă.

Vă scriu dintr-un loc minunat și cu multă liniște. Sunt la Marea Moartă, în Israel, cu vedere la munții din Iordania. Totul este tăcut și liniștit aici și, sub vraja acestui sentiment, aș vrea să vă spun mai multe despre aventura mea. Vreau să vă povestesc despre modul în care un pacient cu insuficiență renală poate avea o viață împlinită.

Am amintiri foarte clare ale zilei în care am început dializa. Era 19 aprilie 2017. M-am dus în sala de chirurgie pentru a-mi pune un cateter și, imediat după aceea, am început dializa. A fost un tratament de trei ore. Nu am vorbit prea multe despre asta la vremea respectivă, pentru că eram într-un stadiu de negare. Nu a fost ușor de acceptat și îmi amintesc că am sunat prietenii și familia pentru a vedea dacă cineva are o grupă de sânge compatibilă cu a mea. Nu s-a materializat niciun donator adecvat.

Zece zile mai târziu, s-a născut fiul meu Guilherme. Cea mai mare dragoste din viața mea a fost acolo, în brațele mele, cântărind puțin mai mult de 3 kg. Îmi amintesc că m-am gândit: acum aleg să trăiesc pentru tine.

Acestea au fost cele zece zile în care trebuia să înțeleg ceea ce aveam nevoie să înțeleg: Totul. Cum a funcționat apoi totul. Și am început să mă interesez despre boală și despre procesul de dializă în sine. Acesta a fost momentul în care am decis că boala nu va fi mai puternică decât mine și de aceea vreau să vă împărtășesc cei patru pași pe care i-am făcut pentru a ajunge acolo unde sunt astăzi: mai fericit ca niciodată și trăind visul meu de-o viață.

Primul pas - Eliminarea atitudinilor care nu sunt bune pentru noi

Raportul meu medical arăta că am o incapacitate de 71,4%. Corpul meu era atât de obosit după tratamente, încât petreceam a doua zi dormind sau odihnindu-mă. M-am trezit că mă uit în oglindă și mi-era milă de mine. Aveam doar 28 de ani și mă așteptam la un viitor în care nu mai puteam lucra niciodată, petrecându-mi tot timpul legat de un aparat.

Primul nostru gând este adesea: Cum mă vor privi alții acum? Acestea sunt cuvintele pe care le procesează creierul nostru și care ne fac să ne plângem de tot și de toate celor din jurul nostru. Acestea sunt cuvintele care, într-o clipă, ne fac să credem că nimeni nu ne va mai iubi vreodată. În acel moment, pierdem controlul asupra adevăratei valori pe care o avem. Aici simt că are loc prima bătălie: eliminarea atitudinilor care nu sunt bune pentru noi. Începând să înțeleg boala și tratamentul a fost foarte important pentru mine pentru a digera mental faptul că acest proces, tratamentul, mi-a permis să rămân în viață.

Putem fi cu adevărat fericiți doar atunci când înțelegem că dializa nu este ceva rău. Dimpotrivă, suntem norocoși că există aceste tratamente, care ne permit să ne continuăm viața cu cei pe care îi iubim și să continuăm să facem lucrurile de care ne bucurăm. Odată ce ne-am dat seama de asta, putem face următorul pas. Acum, sunt mai recunoscător pentru toate lucrurile bune din viața mea și am încetat să mai pierd timpul plângându-mă și văicărindu-mă.

Pasul doi – Recunoașterea calităților noastre

La ce mă pricep? Ce-mi place cu adevărat să fac? Am deschis o companie de turism în februarie 2017 și, pentru prima dată în viața mea, am devenit independent. Nu am planificat niciodată nimic, ci doar ceva care s-a întâmplat. Am investit o mulțime de bani pentru a urmări ceva ce mi-a plăcut foarte mult să fac.

„Dar dacă sunt obosit după fiecare tratament de dializă, voi mai putea lucra?” Temerile pentru viitor m-au făcut să-mi pun mari întrebări. Ceream mai mult decât era posibil să fac. Trebuie să vă spun: am trăit într-o stare de nemulțumire constantă pentru că nu am fost în măsură să ating obiectivele pe care mi le-am propus. Nu a fost un proces ușor, dar am început să înțeleg că cel mai simplu mod de urmat ar fi să stabilesc obiective clare și realizabile.

În primul rând, am încercat să înțeleg care sunt calitățile mele, ca profesionist. Apoi am acceptat că vor veni zile în care voi fi frustrat. Am învățat să îmi micșorez așteptările când am știut că îmi va fi din ce în ce mai greu să-mi ating obiectivele. Din acel moment, totul s-a schimbat. Am decis că zilele în care am făcut dializă vor fi zilele mele libere și că zilele fără tratament vor fi zilele „cele mai bune” ale mele, când ar trebui să lucrez de două ori mai mult pentru a compensa zilele în care „am pierdut” odihna. Acest lucru m-a făcut să mă simt plin de energie. M-am dus la serviciu entuziast, abordându-mi potențialii clienți cu un spirit revigorat. Rezultatul: vânzările au crescut. Obiectivele pe care mi le-am propus pentru succesul companiei mele au început să se realizeze și totul a mers mult mai bine.

Să ne permitem să ne adaptăm la realitate este extrem de important pentru ca noi să trăim vieți în care suntem fericiți și capabili să facem față la orice ne aduce ziua.

Pasul trei - Rămâneți concentrat asupra prezentului

Mulți dintre noi ne planificăm viitorul. Este un lucru normal și de bun simț. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că viața noastră se întâmplă acum. Ar trebui să privim planurile pe care ni le-am propus cu ochi noi, pentru a nu cădea în capcana eșecului. Asta ne poate duce, încă o dată, la negare. Concentrarea în prezent face ca fiecare secundă din fiecare zi să conteze și astfel evităm să pierdem ore (și zile) enervați pe noi înșine și pe cei din jur. Dacă rămânem concentrați în prezent și ne amintim că viața se întâmplă acum, vom savura fiecare victorie atunci când vom atinge un obiectiv pe care ni l-am propus. În consecință, ne vom simți mai fericiți. Gândirea „mă pricep la ceea ce fac” oferă un sentiment de bunăstare și dragoste, chiar și în cele mai simple acțiuni din viața noastră de zi cu zi.

Pasul patru - Acceptarea de sine, eșuarea, învățarea din greșelile cuiva și întotdeauna recunoștința

Acceptarea de sine ne permite să vedem cum putem începe din nou. Aceasta este dializa: o repornire. Viața trebuie modificată pentru a include ceea ce ne permite să continuăm să trăim. A scăpa de sentimentul de inferioritate care vine din a ne compara cu oameni care nu trebuie să treacă prin aceleași lucruri pe care le facem noi și care nu „trebuie să petreacă timp legat de o mașină” este un pas către a ne trata mai bine. Acest lucru poate avea un impact masiv - fie la locul de muncă, împreună cu familia noastră, fie în situații de zi cu zi, cum ar fi conducerea unei mașini în trafic aglomerat. Din moment ce timpul de tratament ocupă o parte din timpul nostru liber, trebuie să înțelegem timpul în care nu suntem la tratament și să trăim la o intensitate de 200%!

A trăi înseamnă a face greșeli, dar și a evolua prin ele. Cu toții ar trebui să profităm la maximum de limitările noastre, pentru a deveni oameni mai buni și pentru a inspira alți oameni, dând un exemplu. E mai bine decât să ne gândim că avem dreptul să ne plângem de tot ce ne înconjoară, doar pentru că s-ar putea să simțim că merităm mai puțin decât alții. Nu-i așa!

A fi recunoscător este cel mai bun sentiment pe care îl poate avea oricine. Pentru lucrurile simple, precum și pentru lucrurile care erau greu de obținut și care ne cereau să luptăm. Prin recunoaștere, ne spunem: sunt un câștigător și această boală nu va fi personajul principal din viața mea.

Așa mă simt acum: sunt câștigător. Vrei să fii și tu un câștigător?