În stadiile inițiale ale BCR, medicul nefrolog și nutriționistul vor lucra îndeaproape cu dumneavoastră pentru a alege dieta și tratamentul cele mai potrivite, vă vor da sfaturi despre modificarea stilului de viață, astfel încât să se reducă simptomele și să încetinească progresia bolii renale.

  • În BCR, dieta este o parte importantă a planului dumneavoastră de tratament și vă poate proteja rinichii. Este nevoie să mențineti câteva restricții în ceea ce privește consumul de lichide, de proteine animale și uneori, de alimente bogate în potasiu.
    • Restricția de proteine animale. Toxinele din alimentele care conțin proteine animale sunt eliminate corespunzător doar în cazul funcționării complete a rinichilor. În stadii mai avansate ale BCR, vi se va cere să limitați consumul de proteine animale. Daca veți începe ședințele de dializă, aceste tratamente vor prelua funcția de eliminare a toxinelor și dumneavoastră veți putea crește cantitatea de proteine permisă în dietă.
    • Restricția de alimente bogate în potasiu. În stadii avansate ale BCR, ar putea fi nevoie să limitați consumul de alimente care conțin potasiu în cantitate mare. Acesta se găsește cu precadere în unele fructe și legume. Medicul nefrolog și dieteticianul vă vor oferi suportul în acest sens, ținând cont de analizele dumneavoastră și de medicația pe ce care v-o administrați. Unele medicamente pot crește valoarea potasiului în sânge.
    • Restricția de sare și lichide. În BCR ar putea fi nevoie să limitați aportul de sare și lichide, pentru a vă putea controla tensiunea arterială și a limita complicațiile.
  • Modificarea stilului de viață (renunțarea la fumat, slăbirea în greutate în cazul persoanelor supraponderale, mișcarea fizică, etc), pot deasemenea face parte din planul dumneavoastră de tratament.
  • Controlul hipertensiunii arteriale și al glicemiilor (în cazul pacienților diabetici), este un aspect important al abordării BCR.
  • Alegerea unei scheme de tratament individuale, potrivite, adaptate funcției renale și celorlate boli asociate pe care le puteți avea (co-morbidități), participă deasemenea la încetinirea progresiei bolii.
  • Tratamentul complicațiilor secundare BCR (anemia renală, boala osoasă renală, acidoza metabolică), poate deasemenea contribui la încetinirea progresiei bolii spre stadiul final și echilibrează organismul.
  • În stadiul 5 de boală, doar înlocuirea funcției renale prin dializă (hemodializă sau dializă peritoneală) sau transplant renal vă poate menține în viață. Una dintre cele două metode de dializă amintite poate fi aleasă împreună cu medicul dumneavoastră nefrolog, ținând cont de indicații și contraindicații, de stilul dumneavoastră de viață și de preferințele dumneavoastră. Veți fi informat îndeaproape referitor la toate aceste aspecte, pentru a putea face o alegere informată.

Mai multe informații

De reținut despre BCR
Sfaturi pentru a vă menține sănătatea
Cauzele BCR